Politica de confidențialitate privind protecția datelor cu caracter personal

Cine va prelucra datele voastre ?

Datele cu caracter personal pe care ni le veți pune la dispoziție, vor fi prelucrate de Business Consulting New Link SRL (aka Disruptive Thinking Breaking Patterns), companie înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/4287/2006, Cod Unic de Identificare fiscală RO18480769, având următoarele date de contact: adresa de corespondență – București, Sector 1, Str.Biruinței nr. 18A, cod poștal 012128, adresă de email silvia.bogdan@disruptivethinking.ro, telefon +40 (744) 502 434.


Proiectele noastre au acoperire națională, vizează tineri cu vârste de peste 16 ani și în plus, fiind specific proiectelor educaționale – se desfășoară în perioade mai mari de timp. Din aceste motive, conform prevederilor al. (1) lit. (b) art. 37 din GDPR, am desemnat un Responsabil cu Protecția Datelor care coordonează activitățile de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal, asigurând procesarea acestora în condiții de legalitate și de securitate impuse prin normele legale în vigoare. Responsabilul cu protecția datelor poate fi contactat prin intermediul datelor de contact din paragraful anterior, sau direct, la adresa de email silvia.bogdan@disruptivethinking.ro.

Ce categorii de persoane sunt vizate prin activitățile noastre ?

Ca orice călătorie, și „călătoria” prin viață trebuie atent pregătită pentru ca drumul parcurs să urmeze traseul dorit și astfel, „călătorul” care-și urmează sinuosul drum pe cărările vieții să aibă parte numai de bucurii și „peisaje” încântătoare. Iar pregătirea „călătoriei” prin viață, se face prin educație, care, evident, începe din anii copilăriei.


Activitățile și proiectele noastre educaționale, se adresează tinerilor, dar și adulților care înțeleg că atât timp cât poți să înveți și să te joci, spiritul rămâne mereu tânăr, indiferent de vârsta calculată conform datelor din actul de identitate. Atunci când datele colectate și prelucrate vizează copii cu vârsta sub 16 ani, solicităm și datele părinților acestora, pentru a-i informa despre modul în care vor fi prelucrate datele copiilor și pentru a le da posibilitatea de a-și exercita drepturile prevăzute de normele legale în vigoare.


Capacitatea de adaptare și de colaborare fiind unul din comportamentele prosociale pe care le încurajăm și le educăm prin proiectele noastre, puterea cuvintelor „împreună” și „echipă” le demonstrăm inclusiv prin exemplu personal, colaborând pentru buna desfășurare a proiectelor noastre, cu parteneri din toate domeniile de activitate – atât ONG-uri, cât și autorități ale Statului sau reprezentați ai mediului economic. Astfel, o altă categorie de persoane de la care colectăm și prelucrăm date cu caracter personal, este constituită de reprezentații partenerilor noștri, care de regulă sunt persoane cu vârsta de peste 18 ani, care au calitatea de angajat sau colaborator ai acestor parteneri.


Educația se poate face în modul clasic, prin joacă și chiar muncind, cazul cel mai fericit fiind munca făcută cu atâta plăcere și pasiune încât pare o joacă, sau de ce nu ? al jocului care produce rezultate palpabile. Înțelegând asta, mulți din tinerii care inițial participă la proiectele noastre în calitate de beneficiari, aleg să devină voluntari în cadrul unor proiecte și activități viitoare. Iar noi încurajăm angrenarea tinerilor, ca voluntari și astfel, o altă categorie de persoane vizate prin datele colectate și prelucrate, sunt persoane cu vârsta de minim 16 ani, care pot, au sau au avut calitatea de voluntar în activitățile și proiectele noastre.

Ce date prelucrăm, cu ce drept, în ce scopuri și pentru cât timp ?

Pentru că „la început a fost… cuvântul”, în primul rând colectăm datele care ne permit să comunicăm cu voi. Adică datele de contact minimale, nume, prenume, adresă de email, ID de Facebook, Instagram, LinkedIn sau orice altă rețea socială pe care o utilizați, număr de telefon. Prelucrăm aceste date în baza prevederilor art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR având interesul legitim de a putea relaționa cu voi în vederea angrenării voastre în proiectele noastre. Fie ca beneficiar, participant, voluntar sau colaborator. Iar durata în care prelucrăm aceste date, va fi identică cu durata în care Statutul Companiei menține ca obiectiv principal, educația și formarea tinerilor, din simplul motiv că, indiferent de vârstă, vă veți putea alătura activităților noastre, sens în care vă putem trimite propuneri și informări care considerăm că sunt în sfera voastră de interes – desigur, atât timp cât ne veți permite. Iar aceste date, ori le găsim pe Internet, în diversele pagini social-media în care ați ales în mod voluntar să le faceți publice, ori ni le pun la dispoziție colaboratorii noștri – în baza permisiunilor pe care le-ați acordat acestora, ori, le obținem din datele dvs. de contact, completate prin formularele de pe site-urile gestionate de noi, sau din mesajele ori apelurile telefonice prin care ne-ați contactat.


Atunci cât comunicarea se transformă într-o colaborare reglementată legal, normele legale în vigoare ne obligă să colectăm și să prelucrăm și datele suplimentare necesare pentru a încheia acorduri și contracte valabile legal, sau pentru a le pune la dispoziția autorităților Statului, prin intermediul unor documente specifice (cum ar fi, de exemplu, declarații fiscale, contracte de muncă, etc.). Iar aceste date, prelucrate în baza art. 6 al. (1) lit. (b) sau lit. (c) din GDPR, diferă de la caz la caz, în funcție de norma legală prin care sunt solicitate. Astfel, încercăm să limităm aceste date doar la cele de identificare – adăugând datelor de contact doar adresa voastră. Doar că, uneori, suntem obligați să colectăm și seria sau numărul actului de identitate, Codul Numeric Personal, date despre locul de muncă. Sau poate chiar date cu caracter special, cum ar fi date privind starea de sănătate, date privind originea rasială sau etnică precum și orice alte date de acest tip, care, atunci când nu le colectăm ca urmare a unei obligații legale ci în baza art. 6 al. (1) lit. (a) și lit. (b) sau lit. (f) din GDPR, le utilizăm doar când organizăm activități în care sunt integrate persoane cu origine multietnică, fiindcă ne vor permite să organizăm activitățile și să adaptăm conținutul educațional la cultura specifică fiecărui participant, astfel încât programele noastre să fie acceptate și asimilate cu ușurință. Durata în care prelucrăm astfel de date, depinde de normele legale care ne obligă să le colectăm și poate varia între 3 ani (specific perioadei de prescripție pentru majoritatea contractelor comerciale) sau 75 de ani (specific datelor din dosarul de personal aferent Contractelor Individuale de Muncă), iar atunci când o facem în baza acordurilor voastre (adică conform art. 6 al. (1) lit. (a) din GDPR), pe perioada menționată în acord.


Promovarea activităților noastre, este o componentă a oricărui proiect pe care-l desfășurăm. Pe de o parte, fiindcă asta permite și altor tineri care nu au putut – din diverse motive – să ni se alăture ca participant, să beneficieze de conținutul educațional specific proiectului promovat, iar pe de altă parte, permite și altor tineri să ne „găsească” și să ni se alăture. Iar promovarea, cel mai adesea, înseamnă conținut media – audio, foto, video – publicat (uneori chiar și live) pe cea mai democratică și nelimitată rețea de comunicații din lume: Internet, cu preponderență, paginile social-media Facebook, Twitter, Youtube, Instagram, etc. Astfel, o categorie distinctă de date, este reprezentată de imagini, filme, înregistrări audio-video, în care „actorii” principali suntem atât noi, cât și voi, participanții la proiectele noastre sau partenerii care ne ajutați să dăm viață ideilor și speranțelor noastre. Deși art. 9 al. (2) din Legea 190/2018 ne permite efectuarea unor astfel de prelucrări fără consimțământul participanților, întotdeauna veți fi informați când o astfel de prelucrare a datelor va putea deveni publică sau se va desfășura în direct, având astfel posibilitatea să vă exprimați acordul înainte de publicarea unor astfel de date. Iar atunci când în datele ce ar urma să fie publicate prin mijloace social-media vor viza și minori, vom cere în prealabil acordul părinților sau al reprezentaților legali ai acestora. Durata în care aceste date vor fi menținute în spațiile publice, este echivalentă cu durata în care aceste proiecte pot fi de interes (de regulă, cel mult 5 ani de la desfășurarea ultimei activități de tipul celei promovate). Și nu în ultimul rând mai precizăm că legalitatea prelucrării datelor în acest mod, este asigurată prin prevederile art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR.


Dat fiind contextul sanitar complex pe care trebuie să învățăm să îl gestionăm atât în plan personal, emoțional cât și profesional, majoritatea activităților noastre se desfășoară în mediul online. Și pentru că unul din avantajele majore ale digitalizării informației este reprezentat de posibilitatea redării unui eveniment înregistrat, identic, obiectiv și nealterat oricât timp a trecut de la desfășurarea lui, majoritatea atelierelor și activităților de tip educațional sunt înregistrate, în scopul de a analiza și îmbunătăți prestația trainer-ilor, conținutul educațional și proiectul în sine. La fel ca și în cazul prelucrărilor de acest tip efectuate în scopul promovării activităților noastre, întotdeauna veți fi informați când un eveniment organizat online este înregistrat pentru uz intern. Iar astfel de materiale, prelucrate tot în baza interesului nostru legitim de a perfecționa permanent conținutul educațional al activităților noastre, (adică conform prevederilor art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR), vor fi stocate pentru cel mult 3 ani pe sistemele noastre informatice și doar în scopul de a fi analizate de un număr redus de persoane – care sunt, au fost, sau urmează să fie angrenate în evenimente similare celui înregistrat.


Nu în ultimul rând, colaboratorii care ne sprijină financiar derularea anumitor proiecte, ne pot solicita rapoarte de activitate, inclusiv prin intermediul unor materiale multimedia – foto, audio, video – care vor fi prelucrate în rețele lor proprii de date, sau, poate, uneori, pot fi publicate și promovate sub numele și marca partenerului care alege să ne sprijine astfel. Veți fi de asemenea informați când datele foto-audio-video pot fi prelucrate astfel, înainte de participarea la activitate sau integrarea în proiect, pentru a putea alege să participați, în cunoștință de cauză. Astfel de prelucrări sunt permise legal prin GDPR în baza art. 6 al. (1) lit. (c) din GDPR, fiindcă întotdeauna, astfel de obligații sunt impuse prin contractele de sponsorizare pe care le încheiem cu partenerii noștri.


Pentru că adorăm perfecțiunea, o categorie aparte de date, este reprezentată de datele anonime colectate automat de la vizitatorii site-urilor noastre. De ce aparte ? pentru că nu permit identificarea voastră ca persoană fizică în mod direct (sunt anonime), dar, fiindcă sunt asociate cu o persoană fizică identificabilă, sunt considerate de GDPR ca fiind tot date cu caracter personal. Și ce legătură au astfel de date cu perfecțiunea ? Pur și simplu, astfel de date ne permit să îmbunătățim continuu conținutul prezenței noastre în mediul online, prin analiza zonelor geografice în care au impact activitățile noastre (identificate prin adresă IP), tipul platformei preferată de vizitatori – PC, tel mobil, tabletă – , paginile cel mai des accesate, optimizarea conținutului în acest sens fiind efectuată atât prin adaptarea lui continuă, în acord cu aceste date statistice, cât și prin module cookie, despre care găsiți detalii în finalul acestui document. Și de asemenea, tot în categoria datelor anonime, intră și datele obținute de la voi și care sunt anonimizate cu caracter permanent (astfel încât să nu mai poată fi asociate cu persoanele vizate) și sunt utilizate pentru studii și cercetări privind impactul proiectelor noastre. Toate aceste prelucrări sunt efectuate conform prevederilor art. 6 al. (1) lit. (c) din GDPR și pe toată durata în care Statutul Companiei menține ca obiectiv principal, educația și formarea tinerilor și adulților.

Cum asigurăm securitatea datelor pe care ni le puneți la dispoziție ?

Prelucrăm datele voastre prin sisteme informatice proprii, prin intermediul site-urilor web și al partenerilor care ne oferă servicii informatice și prin servere proprii. Și chiar și atunci când suntem nerăbdători să ajungem la voi, procedăm cu atenție și răbdare când utilizăm aceste sisteme, respectând regulile prin care sunt asigurate confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea datelor pe care ni le puneți la dispoziție. Avem reguli stricte pe care le respectăm pentru a ne asigura că la sistemele noastre informatice au acces fizic doar persoanele autorizate, ca le pot utiliza doar persoanele care au dreptul să le folosească, că utilizatorii sistemelor informatice au acces doar la datele strict necesare activităților desfășurate, că datele nu se pierd și pot fi restabilite în cazul unor incidente de securitate, pe care știm să le gestionăm în situația în care apar.

Cui punem la dispoziție datele pe care le deținem despre dumneavoastră ?

De regulă, datele pe care ni le puneți la dispoziție sunt prelucrate doar în cadrul companiei. Atunci când lucrăm în echipă cu diverși parteneri, sau când ni se solicită astfel de date, ele vor fi puse la dispoziția colaboratorilor noștri numai după asumarea de către aceștia, conform prevederilor art. 26 sau art. 28 din GDPR, a obligațiilor de respectare a confidențialității și protecției datelor, cel puțin în aceeași măsură în care ni le asumăm față de voi, cei care ni le puneți la dispoziție. Iar astfel de parteneri, pot fi trainer-ii cu care colaborăm, sponsorii pot și doresc să ne sprijină material sau financiar anumite proiecte, sau prestatori ai unor servicii conexe activităților noastre.

Prelucrăm date cu caracter personal din sau în afara României ?

Da, uneori activitățile noastre au participanți din alte țări, sau colaboratori care au sedii în alte țări. Atunci când prelucrarea se face în state membre ale Uniunii Europene, GDPR se aplică în mod unitar și acelor state. Atunci când însă intervin prelucrări în state care nu sunt membre în Uniunea Europeană, vom solicita consimțământul vostru expres, dat fiind faptul că prelucrarea datelor cu caracter personal în astfel de state, este expusă unor riscuri suplimentare, datorită faptului că nu poate garanta nimeni că în astfel de state, există obligația să fiți informat ori de câte ori vi se prelucrează datele, că poate nu există o Autoritate independentă care să garanteze respectarea unor principii legate de prelucrarea datelor și către care să puteți face sesizări în cazul încălcării drepturilor voastre. În plus, în state care nu sunt (sau nu mai sunt) membre în Uniunea Europeană și implicit, nu (mai) sunt obligate să aplice GDPR, se pot emite de către entitățile care ajung să dețină și să prelucreze datele dvs., decizii obținute inclusiv prin profilare sau procesare automată și care pot avea inclusiv efecte juridice sau similare, fără să aveți dreptul de a solicita o procesare manuală a datelor, drept pe care GDPR îl garantează în toate statele membre U.E. prin art. 22.

Utilizăm procese decizionale sau de profilare automatizate care ar putea produce efecte juridice sau similare asupra persoanelor vizate prin astfel de prelucrări ?

Nu, niciodată prelucrările automatizate a datelor sau profilările pe care le facem, nu vor avea efecte juridice asupra voastră. Iar atunci când rezultatul unor prelucrări pot avea astfel de efecte (cum ar fi validarea rezultatelor unor concursuri, unor probe sau interviuri, etc.), ele nu mai sunt procesate exclusiv automat, deciziile urmând a fi emise doar prin analiza datelor de către operatori umani.

Care sunt drepturile privind datele pe care le deținem despre dumneavoastră ?

Dreptul la informare și acces la datele cu caracter personal prelucrate. În momentul în care obținem de la voi date cu caracter personal sau în maxim 30 de zile dacă acestea sunt obținute indirect (de la terțe părți sau prin Internet), vă punem la dispoziție toate detaliile din această pagină web, fie sub forma unui document distinct fie printr-o informare succintă care va conține și o trimitere la această pagină web. Pentru că dacă știți cine deține și prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, vă veți putea exercita dreptul de acces la datele cu caracter personal. Da, printr-o simplă solicitare, vă puteți exercita acest drept față de orice entitate cu personalitate juridică de pe teritoriul Uniunii Europene despre care știți sau doar bănuiți că deține date despre voi, iar aceasta este obligată să vă răspundă în termen de 30 de zile, cu toate informațiile de tipul celor prezentate în această pagină web, plus sursa de la care au obținut datele dumneavoastră.


Dreptul de rectificare sau de ștergere, garantează că puteți solicita rectificarea datelor cu caracter personal inexacte pe care le deținem despre voi, dacă se aplică motivele prevăzute prin art.17 al. (1) din GDPR sau chiar ștergerea totală acestora. Iar noi vom fi obligați să ștergem aceste date, dacă nu există obligații legale ale Business Consulting New Link SRL (aka Disruptive Thinking Breaking Patterns) de prelucrare a acestor date, obligații care vor prevala acestui drept.


Dreptul de restricționare a prelucrării, mai exact, de limitare a oricărei prelucrări, conform prevederilor art.18 din GDPR, până când se lămuresc orice obiecții pe care ni le transmiteți concomitent cu exercitarea acestui drept, referitor la exactitatea datelor care vă vizează, legalitatea prelucrării lor sau v-ați exercitat opoziția față de o prelucrare exclusiv automatizată a datelor.


Dreptul de a vă opune prelucrării sau de retragere a acordului. În orice moment, puteți să vă manifestați opoziția față de prelucrările pe care le efectuăm în interesul nostru legitim de a îndeplini obiectivele companiei, fie prin solicitare transmisă în acest sens, fie prin intermediul sistemelor noastre informatice – de exemplu, prin sistemele de dezabonare de la mesajele noastre de informare pe anumite teme. Atunci când prelucrarea are la bază acordul dumneavoastră prealabil, puteți retrage acest acord, fără însă ca retragerea acestuia să afecteze legalitatea prelucrării până în acel moment, a datelor pentru care v-ați dat acordul.


Dreptul la portabilitatea datelor, se referă la rarele situații în care, atunci când datele personale au fost furnizate într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, aveți dreptul de a solicita Business Consulting New Link SRL (aka Disruptive Thinking Breaking Patterns) transmiterea acestuia altui operator, fără obstacole din partea noastră.


Dacă considerați că nu am răspuns corespunzător unor solicitări privind datele pe care le deținem despre dumneavoastră, cum puteți proceda ?

Atunci când ne adresați o solicitare în baza drepturilor voastre privind datele cu caracter personal care vă vizează și considerați că modul nostru de răspuns nu este corect, aveți dreptul de a depune o plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.


Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate fi contactată la tel. +40.318.059.211, email anspdcp@dataprotection.ro sau prin intermediul site-ului www.dataprotection.ro .


Modulele cookie. Ce sunt cookie-urile? Ce este un cookie?

Modulele cookie sunt fișiere mici care sunt salvate pe computerul unui utilizator. Acestea sunt concepute pentru a stoca o cantitate infimă de date specifice unui anumit vizitator și site-ului web accesat de acesta, fiind accesibile atât persoanei care deține calculatorul în care s-au salvat automat aceste module, cât și site-ului web care a transmis acest fișier. Acest tip de prelucrare permite serverului să furnizeze o pagină web adaptată unui anumit utilizator sau, poate chiar să transmită informații de la o vizită pe un site către un alt site similar, cu același proprietar.


Cum aflu dacă sunt activate cookie-urile în browser-ul meu?

Pentru a verifica dacă browserul vostru este configurat să permită fișiere cookie, va trebui să căutați în opțiunile de setări ale browser-ului, secțiunea dedicată acestor module, de regulă aflată sub titlul „opțiuni de confidențialitate și securitate”. Tot în această secțiune veți găsi informații despre activarea sau dezactivarea modulelor cookie, ștergerea modulelor cookie. Puteți, de asemenea și vizualiza conținutul acestor fișiere.


Ce date se găsesc într-un modul Cookie?

Fiecare fișier de tip cookie este în realitate un mic tabel sau o linie de text care conține perechi de valori (cheie, date) – de exemplu (nume, John) (nume, Smith). Odată ce fișierul cookie a fost citit de codul de pe serverul sau computerul client, datele pot fi preluate și utilizate pentru a personaliza pagina web în mod corespunzător.


Când sunt create cookie-urile?

Scrierea datelor către un modul cookie se face, de obicei, atunci când sunt transmise informații către site-ul web accesat – de exemplu, după ce apăsați un buton tip ‘submit’ (trimite), pagina de tratare a datelor ar putea fi utilizată pentru stocarea valorilor într-un cookie. Dacă utilizatorul a ales să dezactiveze modulele cookie, operația de scriere va eșua și vizitele ulterioare care ar putea extrage informațiile transmise deja, din modulele cookie, fie vor funcționa conform algoritmului prestabilit pentru vizitatori noi, fie vor solicita utilizatorului să reintroducă informațiile care ar fi fost stocate în cookie .

De ce sunt folosite cookie-urile?

Fișierele cookie sunt o modalitate convenabilă de a asocia informații privind modul de utilizare al unui site, fără a fi nevoie să fie stocate în cadrul acestuia, cantități masive de date privind fiecare vizitator. În plus, stocarea datelor pe server fără utilizarea cookie-urilor ar impune ca recunoașterea fiecărui utilizator să se facă numai prin autentificarea acestora, pe bază de nume de utilizator și parolă. Nu în ultimul rând, prin utilizarea modulelor cookie, este redusă cantitatea de date cu caracter personal prelucrate în sistemele proprii ale operatorilor, dat fiind faptul că un modul cookie se salvează în sistemul informatic deținut de persoana fizică vizată prin acest tip de prelucrare.


Care este durata de prelucrare a unui cookie?

Termenul de expirare a unui modul cookie poate fi setat când se creează cookie-ul. Implicit, cookie-ul este „distrus” când fereastra browserului este închisă, dar poate fi conceput să persiste pentru o perioadă de timp ulterioară accesării unui site. Și pot fi oricând șterse de utilizator.


Cine poate accesa modulele cookie?

Atunci când se creează un cookie, este posibil să se controleze vizibilitatea acestuia prin setarea domeniului principal al site-ului care îl utilizează. Apoi, acest fișier va fi accesibil oricărui site care aparține acestui domeniu. De exemplu, domeniul ar putea fi setat la “numedomeniuprincipal.ro”, iar cookie-ul va fi disponibil pentru site-urile din “numedomeniuprincipal.ro” sau “xyz. numedomeniuprincipal.ro” sau “numedomeniuprincipal.ro “. Acest lucru ar putea fi folosit pentru a permite paginilor conexe să “comunice” între ele.


Cât de sigure sunt modulele cookie ?

Există multe îngrijorări cu privire la intimitatea și securitatea pe internet. Fișierele cookie nu constituie, în sine, o amenințare la adresa confidențialității, deoarece acestea pot fi utilizate numai pentru a stoca informații pe care utilizatorul le-a oferit voluntar sau pe care le are deja serverul web. Deși este posibil ca aceste informații să poată fi puse la dispoziția anumitor site-uri terțe, acest lucru nu reprezintă riscuri suplimentare celor specifice stocării datelor într-o bază de date centrală. Dacă sunteți preocupat de faptul că informațiile pe care le furnizați unui server web nu vor fi tratate ca fiind confidențiale, atunci ar trebui să întrebați dacă într-adevăr trebuie să furnizați aceste informații, sau deloc.


Ce sunt cookie-urile de urmărire?

Unele site-uri web comerciale includ materiale publicitare încorporate care sunt difuzate de un site terț și este posibil ca astfel de anunțuri să stocheze un cookie pentru site-ul respectiv. În acest cookie vor fi stocate informații care ar putea include numele site-ului, anumite produse vizitate, paginile vizitate, etc. Când utilizatorul vizitează mai târziu un alt site care conține un anunț similar încorporat de pe același site terț, agentul de publicitate va putea să citească modulul cookie și să îl folosească pentru a determina unele informații despre istoricul navigării utilizatorului. Acest lucru permite editorilor să difuzeze anunțuri direcționate în interesul unui utilizator, astfel încât, în teorie, să aibă o șansă mai mare de a fi relevante pentru utilizator. Cu toate acestea, mulți oameni văd astfel de “cookie-uri de urmărire” ca o invazie a confidențialității, deoarece permit unui agent de publicitate să construiască profiluri de utilizatori fără consimțământul sau cunoștințele lor.


Cum se pot administra sau șterge cookie-urile ?

Atunci când un site nu oferă mecanisme de selecție sau respingere a modulelor cookie, stocarea acestora pe calculatorul poate fi controlată prin opțiunea browser-ului care permite refuzul fișierelor de tip cookie. Astfel, prin setările browser-ului se poate opta pentru ca fișierele de tip cookie sa nu mai fie acceptate sau se poate seta browser-ul sa accepte cookie-uri doar de la anumite site-uri. Trebuie să țineți însă cont de faptul că dezactivarea sau ștergerea anumitor cookie-uri poate să afecteze în mod negativ sau să limiteze unele funcționalități din site-uri.


Pentru a controla din browser modul în care accepți modulele cookie, deși informațiile care urmează pot fi deja perimate datorită modificării aplicațiilor de către producători, vă prezentăm totuși pașii care trebuie parcurși în funcție de browser-ul utilizat:

  • Google Chrome

  • Click pe butonul de meniu cu cele trei puncte orizontale situat in partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului tău și selectează Setări.

  • Selectează opțiunea Avansate și apoi Setări de conținut.

  • Click pe prima opțiune Cookie-uri si apoi pe “Permite site-urilor sa salveze și să citească datele asociate cookie-urilor”

  • Mozilla Firefox

  • Click pe butonul “Open menu” cu 3 linii orizontale, situat in partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului tau .

  • Selectează meniul Opțiuni apoi opțiunea Protecție și securitate

  • Localizează titlul Blochează cookie-uri și date din site

  • Microsoft Internet Explorer 11 (Windows 10)

  • Selectează opțiunea Setări situată în partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului și selectează Opțiuni internet, apoi click pe butonul Protecția datelor

  • Selectați opțiunea Confidențialitate

  • Sub Setări, selectați Complex și alegeți dacă doriți să permiteți/să blocați module cookie originale si module cookie de la terți.

  • Safari

  • Click pe Safari în partea de sus a ferestrei browser-ului și selectează opțiunea Preferințe

  • Click pe Protecția datelor

  • Selectează opțiunea Permiteți de la site-urile web pe care le vizitez

  • Opera

  • Click pe Setări apoi se selectează Preferințe -> Avansat -> Cookies

  • Selectează una din opțiunile disponibile:

  • Acceptă

  • Acceptă cookie-urile de la site-urile pe care le vizitez

  • Nu accepta cookie-uri

  • Administrează cookie-uri

  • Edge

  • În Microsoft Edge, accesați Mai multe > Setări .

  • Selectați Vedeți setările avansate.

  • Sub Confidențialitate și servicii > Module cookie, alegeți opțiunea potrivită pentru dvs.:

  • Blocați toate modulele cookie nu permite niciunui site web să salveze module cookie pe computerul dvs.

  • Blocați doar modulele cookie de la terți permite module cookie de la site-ul web pe care îl aveți deschis, însă le blochează pe cele de la servicii web externe, de exemplu de la publicitatea încorporată pe paginile web pe care le vizitați.

  • Ștergerea cookie-urilor


Pentru informații actualizate privind ștergerea cookie-urilor, puteți accesa link-urile urmatoare:

Google Chrome ( https://support.google.com/chrome/answer/95647?hl=en-GB )

Mozilla Firefox (https://support.mozilla.org/en-US/kb/clear-cookies-and-site-data-firefox?redirectlocale=en-US&redirectslug=delete-cookies-remove-info-websites-stored )

Internet Explorer (https://support.microsoft.com/ro-ro/help/17442/windows-internet-explorer-delete-manage-cookies )

Safari ( https://support.apple.com/ro-ro/guide/safari/sfri11471/mac )

Opera ( https://help.opera.com/en/latest/security-and-privacy/)

Edge ( https://support.microsoft.com/ro-ro/help/4468242/microsoft-edge-browsing-data-and-privacy-microsoft-privacy)