SEIF Școala de Bani - Despre bani, pe înțelesul tău

Banii sunt un element util în construcția unui viitor pe măsura visurilor noastre, însă cât de bine știm să-i gestionăm? Pentru cei care nu vor să-și lase viitorul la întâmplare, am creat SEIF Școala de Bani, un program-ghid către independența financiară.

Ce este SEIF Școala de Bani?

SEIF Școala de Bani este un proiect de educație financiară realizat de Silvia Bogdan @ Disruptive Thinking pentru BCR, din dorința a-i susține pe adulți în dezvoltarea abilităților financiare și gestionarea eficientă a banilor. Altfel spus, cu SEIF Școala de Bani înveți să ai controlul asupra întregului tău portofoliu de active pentru a-ți asigura stilul de viață dorit, până după vârsta pensionării.

Conținutul practic, axat pe nevoile românilor, trainerii profesioniști și interactivitatea atelierelor fac din SEIF Școala de Bani un program ideal pentru adulții ambițioși, interesați să-și dezvolte inteligența financiară.

Programul a fost conceput pornind de la nevoile românilor în materie de educație financiară, relevate de cercetări și studii actuale, realizate la nivel național și internațional.

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, doar 22% din populație având o cultură financiară solidă.

Așadar, este necesară o educație financiară consistentă și coerentă, în sensul unei planificări inteligente pe termen lung. Iar aici ne propunem să vă oferim suportul nostru.

Cum se desfășoară?

În cadrul SEIF Școala de Bani, beneficiarii iau parte la ateliere interactive bazate pe tehnici de educație centrată pe valori, unde, sub îndrumarea unor traineri specializați, învață să-și gestioneze veniturile pentru un viitor financiar sustenabil.

Atelierele organizate pe perioada a maxim 2 ore, sunt gratuite și oferă participanților răspunsuri clare la întrebările referitoare la bani, decizii și instrumente financiare.

SEIF Școala de Bani se remarcă prin flexibilitate, astfel că poate fi adaptat cu ușurință la nevoile și cerințele participanților, în funcție de nivelul lor de cunoștințe financiare.

Cine sunt trainerii?

Trainerii SEIF Școala de Bani sunt profesoniști din cadrul BCR, cu experiență relevantă în domeniul financiar și o bună cunoaștere a pieței banilor. În prezent, aproximativ 1.000 de angajați BCR sunt implicați în acest proiect. Echipa Disruptive Thinking asigură antrenarea trainerilor BCR și tenta de non-formal, astfel ca informațiile să fie ușor de înțeles și asimilat.

Ce înveți în cadrul atelierelor SEIF?



Cu ajutorul unui set de materiale practice, participanții își analizează starea financiară actuală, apoi își stabilesc obiective și acționează pentru ca, pe termen lung, să obțină independența financiară pe care și-o doresc.

  • Termenii din lumea financiară

  • Strategii de creștere a veniturilor

  • Modalități de economisire

  • Realizarea unui plan financiar

  • Cumpărături inteligente - cum să faci față tentaților

  • Planificarea vacanțelor

  • “Bani albi pentru zile negre” sau fondul de urgențe

  • Banii în cuplu

  • Impactul achiziționării unor bunuri de folosință îndelungată

  • Educația financiară și copiii

  • Economisirea cu un scop foarte precis

Indiferent de statut social, educație, nivel de venit sau vârstă, considerăm că orice persoană poate beneficia de pe urma unui management atent al finanțelor proprii. Cu ajutorul SEIF Școala de bani, ne dorim ca tot mai mulți români să devină conștienți de importanța bilanțului financiar personal și să înceapă să-și planifice viitorul în cunoștință de cauză, având ca suport un plan financiar bine construit.

Ai nevoie să aprofundezi subiectul? Apelează la noi.Un trainer de educație financiară îți poate oferi perspective noi pe baza experienței sale, ajutându-te să parcurgi primii pași în direcția pe care ți-o dorești. Accesează: https://www.scoaladebani.ro